La 5 octombrie 1895 isi deschide portile Liceul Internat din Iasi, in urma initiativei lui Spiru Haret de a infiinta un “liceu – model”. Inaugurarea s-a facut in “impozanta cladire, una din cele mai mari si mai frumoase din Iasi”, care se vedea de departe, “inaltandu-se in partea cea mai ridicata a orasului, pe umarul dealului Copou, in mijlocul gradinilor care o imprejmuiesc din toate partile”. Pentru ca liceul urma sa formeze o elita culturala, au fost cautati si adusi profesori straluciti din mai multe scoli, dupa ce facusera dovada talentului si a fortei lor intelectuale, precum si copiii cei mai bine inzestrati din toate colturile vechiului regat si din Transilvania.
Liceul a avut, mai intai, un singur profil, pentru ca, in urma adoptarii legii asupra invatamantului secundar si superior din 1898 (Legea “Spiru Haret"), sa aiba doua sectii, clasica si moderna, din 1911...

La 5 octombrie 1895 isi deschide portile Liceul Internat din Iasi, in urma initiativei lui Spiru Haret de a infiinta un “liceu – model”. Inaugurarea s-a facut in “impozanta cladire, una din cele mai mari si mai frumoase din Iasi”, care se vedea de departe, “inaltandu-se in partea cea mai ridicata a orasului, pe umarul dealului Copou, in mijlocul gradinilor care o imprejmuiesc din toate partile”. Pentru ca liceul urma sa formeze o elita culturala, au fost cautati si adusi profesori straluciti din mai multe scoli, dupa ce facusera dovada talentului si a fortei lor intelectuale, precum si copiii cei mai bine inzestrati din toate colturile vechiului regat si din Transilvania.
Liceul a avut, mai intai, un singur profil, pentru ca, in urma adoptarii legii asupra invatamantului secundar si superior din 1898 (Legea “Spiru Haret"), sa aiba doua sectii, clasica si moderna, din 1911 infiintandu-se si cea reala. Prima promotie complet formata pe bancile liceului (cu sapte clase) a absolvit in 1902, iar prima care a urmat opt clase, in 1904.
In perioada 1916 – 1918, cand Iasul a devenit, cum l-a numit Nicolae Iorga, “capitala rezistentei pana la capat”, liceul a fost pus la dispozitia Crucii Rosii, instalandu-se aici un spital si un “Hotel” pentru repatriatii din Rusia. Asemenea intregului oras, Liceul Internat a suportat greutatile razboiului, fiind ulterior refacut cu greu, din fonduri bugetare si din donatii substantiale ale fostilor elevi.
Elevii liceului proveneau din medii sociale, culturale si religioase diferite. Astfel, din cei 1738 de elevi inscrisi in perioada 1905 – 1924, 98 erau fii de proprietari si arendasi de mosii, 81 – de proprietari de casa, rentieri si pensionari, 176 – de agricultori si muncitori agricoli, 55 – de industriasi, meseriasi, lucratori, 203 - de comercianti si slujbasi de tot felul, 313 – de functionari publici, 207 de profesori, institutori, invatatori si preoti, 82 – de militari, 147 – de avocati, medici, ingineri si artisti, 12- de servitori, 180 – de alte ocupatii, 62 – orfani. In anul 1930 – 1931, 282 de elevi proveneau din mediul urban, iar 212 de la sate. De la infiintare si pana in anul 1923 – 1924, din cei 2582 de elevi inscrisi, 2373 erau ortodocsi, 156 – mozaici, 21 – romano–catolici, 15 – mahomedani, 11 – gregorieni, 4 – protestanti, 2 – greco–catolici.
In anii celui de-al doilea razboi mondial, desi confruntat cu unele greutati – inclusiv mobilizarea unor profesori – liceul si-a continuat activitatea pana in primavara anului 1944, cand – asemenea altor institutii din Moldova – a fost evacuat in Banat, la Balint – Severin. Bombardamentele asupra orasului, operatiunile militare din august 1944, au dus la deteriorarea grava a localului, punand chiar sub semnul intrebarii reluarea activitatii. De altfel, la intoarcerea din refugiu, cursurile s-au desfasurat, in anul scolar 1945 – 1946, in cladirea Gimnaziului “Alexandru cel Bun”, din strada Palat. Dupa eforturi deosebite, reluarea cursurilor in propriul local s-a realizat in anul scolar 1946 – 1947. cu prilejul aniversarii a 75 de ani de existenta, s-au acordat fonduri insemnate pentru modernizarea scolii, inclusiv pentru refacerea amfiteatrului si a unor laboratoare. De asemenea, cativa ani mai tarziu, s-au construit noi cladiri, pentru internat si cantina, date in folosinta in anul 1982.
In 1948, scoala si-a pierdut vechea denumire, devenind “Liceul de baieti nr. 2”, iar din 1952, “Şcoala de 10 ani nr. 2 de baieti Iasi”, pentru ca intre anii 1954 – 1956 sa se numeasca “Şcoala medie nr. 2 de baieti”, intr-o incercare evidenta a autoritatilor de a distruge spiritul elitist ce i-a definit devenirea. De altfel, cu intentia vadita de a desfiinta liceul, in anul 1950 localul a fost atribuit “Şcolii medii muncitoresti”, devenita apoi “Facultatea muncitoreasca de 2 ani”.
Asemenea intregului invatamant din tara noastra, procesul didactic a suferit ca urmare a adoptarii modelului sovietic, cu reducerea anilor de studiu la 10 clase, modificarea planurilor si a programelor de invatamant, incercandu-se – in mod deosebit in anii 1950 – instrainarea de valorile nationale autentice. S-a lovit in liceul exponent al asa-zisei “elite burgheze” prin cunoscutele presiuni asupra profesorilor, prin inlocuiri si detasari fortate, prin desfiintarea unei biblioteci deosebit de valoroase – cca. 10.000 de volume in anul 1954.
Din 1956, liceul isi recapata, chiar daca nu in intregime, denumirea de Liceul “C. Negruzzi”, iar in 1977 este numit Liceul de matematica – fizica “C. Negruzzi”.
In ciuda ingerintelor politice din anii 60, liceul si-a pastrat prestigiul si “spiritul internatist” nu s-a pierdut, prin eforturile si daruirea exemplare ale dascalilor si ale elevilor ce i-au onorat numele.
Dupa decembrie 1989, liceul – revenit la vechea denumire – isi revendica si-si mentine statutul de odinioara, reprezentand astazi o institutie de marca a invatamantului iesean si national. In anul 1990 i se acorda statutul de scoala afiliata la UNESCO, iar din 1998 devine Colegiul “C. Negruzzi” Iasi.